Muzica religioasă, creată pe baza acestor corale, are o puternică tensiune emoţională şi viguroasă expresivitate. Desigur, prelucrările sale armonice n-au lăsat intact sensul originar al liniilor melodice, fapt ce ilustrează poziţia sa faţă de texte. El schimbă des destinaţia unor cantate, mergând până la includerea în lucrările religioase a unor fragmente din creaţiile laice. Religioasă sau laică, vocală sau instrumentală, de cameră sau de concert, muzica sa, de un evident lirism, apare ca o profundă meditaţie asupra existenţei şi a marilor idealuri umane.
Omul Bach este mereu prezent în creaţia sa, fie ea destinată unui moment al serviciului divin sau ca piesă concertantă pentru salonul vreunui principe, fie ea exerciţiu didactic sau demonstraţie tehnică. Aşa ne explicăm faptul că un anumit coral sau cantată circulă dintr-o lucrare într-alta, indiferent de caracterul şi scopul piesei. Constrâns de obligaţiile cotidiene ale funcţiilor sale, Bach trebuia să producă la comandă piese ocazionale. Deşi poseda un imens rezervor creator, în unele lucrări găsim fragmente inedite ce alternează cu altele utilizate anterior. Cu toate acestea, în muzica sa nu găsim nimic artificial, ci întotdeauna transpare un autentic suflu artistic, realizat cu melodii de adâncă vibraţie emoţională şi robusteţe ritmică, care străbat construcţii polifonice grandioase. Chiar şi atunci când foloseşte procedeul variaţional, utilizat uneori în scop figurativ, el creează imagini de o uimitoare diversitate. Passacaglia în do minor (1716) pentru orgă este o dovadă impresionantă a modului cum configurează imagini contrastante pe aceeaşi temă.
Cantatele sale religioase, scrise pentru duminicile şi sărbătorile de peste an, variază ca număr de părţi (două sau trei) şi cuprind arii, coruri, corale şi pagini orchestrale. Unele arii au şi forma ariei da capo. Cantatele sunt acompaniate de 161 orgă sau orchestră, cărora le conferă ample preludii şi interludii. Bach a scris şi solo cantate pentru o voce, cu acompaniament de orgă sau orchestră. În “cantatele tragice”, scrise la Leipzig, tragismul suferinţelor, exprimat în text, a solicitat o muzică în care şi-a zugrăvit zbuciumul său sufletesc. Am suferit mult, Lacrimi, griji, îndoieli sau Lume mincinoasă, nu mă încred în tine sunt câteva titluri sugestive care oglindesc chinurile sale, dar şi ale omului dintotdeauna. Uneori întâlnim şi elemente eroice, prezente în Cantata Reformei, despre care Heine spunea că este „Marseillaise-a Reformei”. Din cele 295 de cantate religioase, posterităţii i-au parvenit doar 191, publicate mai târziu de „Societatea Bach”.
Cantatele laice (cca20) ocupă un loc mai modest în creaţia sa, însă ele au o deosebită însemnătate pentru limbajul vocal. Deşi au un caracter ocazionalomagial, ele ne oferă aspecte multilaterale ale concepţiei sale componistice. Din vremea petrecută la Weimar şi Köthen datează Cantata vânătorească şi Cantata primăverii, în care zugrăveşte natura. Aceeaşi tendinţă de descripţie bucolică o găsim şi în cantatele omagiale Împăcarea lui Aeolus şi Curgeţi, valuri zglobii. Denumite de către Bach „dramma per musica”, în unele cantate, precum Alegerea lui Hercule şi Întrecerea dintre Phoebus şi Pan (1731), adoptă tematica mitologică. Apelează şi la umor în Cantata cafelei (1732), o burlescă a vieţii citadine sau în Cantata ţărănească – Avem un nou stăpân -, în care imaginile pitoreşti ale vieţii rustice sunt redate prin autentice motive populare de dans.
Cantatele sale laice ne arată cât de mult a influenţat stilul de operă muzica sa. Se ştie că la Hamburg, opera germană crease un gen de operă biblică,favorizând pătrunderea stilului dramatic în muzica religioasă. Acest fapt va fi resimţit în Pasiuni, Magnificat şi în Missa în si. Stilul operei italiene este vizibil în cantata-solo Amorul trădător şi în Nu ştiu ce-i durerea. Unele fragmente din cantatele profane le-a întrebuinţat şi în cele religioase. Astfel, cantata omagială Se înalţă cu bucurie a fost executată pentru trei persoane diferite, schimbându-se în text numele dedicatorului şi apoi a fost transformată în cantată religioasă. Din cantata Alegerea lui Hercule câteva numere au trecut în Oratoriul de Crăciun, iar cantata Înălţimea sa, Leopold a devenit religioasă, înlocuind alteţa sa cu Dumnezeu.
